COD PORTOCALIU DE VREME SEVERĂ

In jurul orei 17:45 a fost emisă de către Administrația Națională de Meteorologie o avertizare de tip nowcasting de cod portocaliu pentru localitățile  Tulcea, Măcin, Isaccea, Jijila, Greci, Niculițel, Topolog, Luncavița, Somova, Cerna, Carcaliu, Turcoaia, Frecăței, Mihail Kogălniceanu, Casimcea, Slava Cercheză, Nalbant, Dăeni, Mihai Bravu, Izvoarele, Stejaru, Ostrov, Văcăreni, Ciucurova, Peceneaga, Dorobanțu, Horia, Valea Teilor, Hamcearca din județul Tulcea unde există posibilitatea să se manifeste fenomene meteo cu grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale care vor cumula 30...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta al județului Tulcea a dispus ca din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea să fie dislocate forțe și mijloace de intervenție în apropierea localității Horia, unde zona este cunoscută ca fiind una periculoasă pentru participanții la trafic pe timpul ploilor torențiale.

Astfel, în zonă se deplasează o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă cu o ambarcațiune,  pentru a interveni rapid și eficient în cazul producerii unor torenți pe drumul național ce leagă Municipiul Tulcea de orașul Măcin.

 

          COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE