Incendiu produs la o pensiune în localitatea Murighiol

În urmă cu puțin timp, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o unitate de primire turistică din localitatea Murighiol. Către locul intervenției s-au deplasat salvatori din cadrul Detașamentului Tulcea, cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, o autoscară de intervenție la înălțime și SVSU local.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul unei case de locuit din cadrul unei unități de cazare turistică. Pompierii au acționat în timp operativ pentru localizarea incendiului, reușind să oprească propagarea flăcărilor la bungalow-urile aflate în apropiere dar și la alte case învecinate.

Din fericire, nu au fost persoane surprinse de flăcări.

De asemenea, la locul evenimentului s-a aflat și un echipaj din cadrul SAJ Tulcea.

Incendiul a fost lichidat la aproximativ o oră de la ajungerea forțelor de intervenție, iar în urma evenimentului a ars acoperișul clădirii pe o suprafață de aproximativ 200 mp.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit la instalația electrică.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE