Măsuri de siguranță pentru prevenirea situațiilor de urgență în perioada minivacanței - 30.04.2026

În această minivacanță prilejuită de ziua de 1 Mai, vă asigurăm că pompierii tulceni sunt la datorie, ca de fiecare dată, pregătiți să gestioneze eficient situațiile de urgență. Aceștia sunt mobilizați pentru a interveni atât în acordarea primului ajutor medical calificat, cât și în celelalte tipuri de misiuni din aria de competență.

Având în vedere că, în această perioadă, cele mai frecvente cauze de producere a incendiilor sunt focurile de tabără, focul utilizat pentru prepararea hranei, precum și jarul sau scânteile purtate de vânt, pentru prevenirea unor incidente, pompierii militari recomandă respectarea următoarelor măsuri de siguranță în spații deschise:

         -  nu aprindeți focul în locuri cu pericol de incendiu sau lângă frunze și ierburi uscate, precum și pe timp de vânt;

         -  nu aruncați la întâmplare,în pădure, mucuri de tigară aprinse;

         - SUPRAVEGHEAŢI FOCUL PERMANENT iar la final, stingeți-l cu apă şi acoperiţi jarul cu pământ;

         -    ţineţi la îndemână recipiente cu apă pentru stingerea flăcărilor scăpate de sub control;

         -    anunţaţi la numărul unic de urgenţă 112 orice început de incendiu de pădure pe care îl observaţi;

Pentru persoanele care aleg să își petreacă timpul liber în apropierea apei, recomandăm supravegherea atentă a copiilor, iar utilizarea vestei de salvare este obligatorie în cazul deplasării cu ambarcațiuni.

De asemenea, reamintim că scăldatul în locuri neamenajate este interzis.

Vă îndemnăm să petreceți aceste zile în siguranță și să evitați situațiile care vă pot pune în pericol viața sau bunurile.

Cu speranța că aceste recomandări vă vor fi utile, vă dorim o minivacanță plăcută alături de cei dragi!Nu uitați! Mai multe informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență regăsiți pe platforma națională de pregătire în situații de urgență fiipregătit.ro, precum și în aplicația de mobil DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

 

 

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE