Incendiu izbucnit la o pensiune din localitatea Murighiol - 30.04.2026
În cursul acestei zile, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din localitatea Murighiol.
Din cauza vântului puternic, incendiul s-a extins și la o a doua pensiune din apropiere, existând pericol de propagare și la alte imobile învecinate.
Pentru stingerea incendiului, la locul intervenției au acționat patru autospeciale de stingere, o autoscară și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență local. De asemenea, pentru gestionarea eventualelor urgențe medicale, la fața locului a fost prezent un echipaj SMURD precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, existând pericol de extindere la alte construcții din apropiere.
Din fericire, nu au fost persoane surprinse de incendiu.
În jurul orei 24:00, incendiul a fost lichidat în totalitate.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum defect ori neprotejat termic față de materialele combustibile.
În urma evenimentului, au ars acoperișurile celor două unități de cazare, mansardele acestora pe o suprafață de aproximativ 450 mp fiecare, precum și fațadele clădirilor.
Nu uitați! Mai multe informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență regăsiți pe platforma națională de pregătire în situații de urgență fiipregătit.ro, precum și în aplicația de mobil DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.
|
COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE |

